clase de ip

Adresele IPv4 au o lungime de 32 de biţi (4 octeţi). Fiecare adresă identifică o reţea (network) şi o staţie de lucru (work station) din cadrul reţelei. Notaţia obişnuită este obţinută prin scrierea fiecărui octet în formă zecimală, separaţi între ei prin puncte. De exemplu, 192.168.0.1(10) este notaţia folosită pentru adresa 11000000.10101000.00000000.00000001

Clase de adrese
La începuturile Internetului, adresele IPv4 se împărţeau în 5 clase de adrese, notate de la A la E. Împărţirea se făcea în funcţie de configuraţia binară a primului octet al adresei, astfel:
Clasa Primul octet în binar Prima adresă Ultima adresă Observaţii
A 0xxxxxxx 0.0.0.1 127.255.255.255 foloseşte 8 biţi pentru reţea şi 24 pentru staţia de lucru

B 10xxxxxx 128.0.0.0 191.255.255.255 foloseşte 16 biţi pentru reţea şi 16 pentru staţie

C 110xxxxx 192.0.0.0 223.255.255.255 foloseşte 24 biţi pentru reţea şi 8 pentru staţie

D 1110xxxx 224.0.0.0 239.255.255.255 folosită pentru adresarea de tip multicast

]E 11110xxx 240.0.0.0 255.255.255.255 utilizată în scopuri experimentale
Adresele reţelelor au toţi biţii de staţie 0 şi nu pot fi folosite pentru o staţie. În plus, mai există şi adrese de difuzare, care au toţi biţii de staţie 1.
Pentru identificarea staţiilor se folosesc numai adresele de clasă A până la C. În plus, există două intervale de adrese de clasă A nefolosite în Internet:
Intervalul 0.0.0.0 - 0.255.255.255 nu se foloseşte, pentru a nu fi confundat cu ruta implicită;
Intervalul 127.0.0.0 - 127.255.255.255 este folosit numai pentru diagnosticarea nodului local (întotdeauna acesta va fi cel care va răspunde la apelul unei adrese din aceasta clasă).
Din păcate, această metodă risipea multe adrese IP, iar odată cu răspândirea Internetului a apărut pericolul epuizării spaţiului de adrese. Pentru a soluţiona această problemă, la începutul anilor '90 au fost concepute mai multe soluţii:
adrese private
CIDR
VLSM
Metodele de mai sus aveau rolul de a prelungi viaţa lui IPv4. În plus, a fost conceput şi un nou protocol, IPv6.
Adrese private
Dispozitivele neconectate la Internet nu au nevoie de o adresă IP unică. Pentru aceste dispozitive au fost standardizate adresele private. Aceste adrese nu sunt unice la nivelul Internetului şi de aceea nu sunt rutate de dispozitivele de nivel 3. În RFC 1918 au fost definite trei intervale rezervate pentru adresare privată:
Adrese rezervate pentru clasa A: 10.0.0.0 - 10.255.255.255
Adrese rezervate pentru clasa B: 172.16.0.0 - 172.31.255.255
Adrese rezervate pentru clasa C: 192.168.0.0 - 192.168.255.255
Nu este obligatoriu ca fiecare bloc de adrese să fie alocat unei singure reţele. De obicei, administratorul de reţea va împărţi un bloc în subreţele; de exemplu, multe rutere pentru uz personal folosesc subreţeaua 192.168.0.0 - 192.168.0.255 (192.168.0.0/24).
[modifică]Subreţele
Atât adresele IPv4 cât şi cele IPv6 folosesc subnetarea, care constă în împărţirea adresei IP în două părţi: adresa de reţea şi adresa de staţie. Folosind o mască de reţea, calculatorul poate determina unde să împartă adresa IP (conform standardului RFC 950).
Subnetarea a apărut ca soluţie pentru problema epuizării spaţiului de adrese IP. Odată cu subreţelele a apărut distincţia între adresarea "classfull" (care ţine cont de clasele de adrese) şi adresarea "classless" (care oferă suportul pentru câmpul de subreţea).
În 1992 au fost introduse şi mecanismele de rutare pentru adresarea classless. Aceste mecanisme vizau atât protocoalele de rutare (CIDR), cât şi protocoalele rutate (VLSM).
[modifică]VLSM
VLSM (Variable Length Subnet Mask) este un procedeu care presupune precizarea unei măşti de reţea pentru fiecare adresă asociată unei interfeţe. Acest lucru permitea împărţirea unei clase de adrese în mai multe reţele de dimensiuni diferite, micşorând astfel irosirea de adrese IP.
De exemplu, pentru o reţea de 20 de calculatoare (staţii) se puteau folosi acum doar 32 de adrese (o reţea /27), faţă de 256 de adrese (o reţea de clasă C, /24).
[modifică]CIDR
CIDR (Classless InterDomain Routing) se referă la modul de reprezentare a adreselor IP în tabela de rutare şi la modul de trimitere a mesajelor de actualizare. În notaţia CIDR, adresa IP este reţinută întotdeauna împreună cu masca de reţea. De exemplu, o adresă IP de tipul 192.0.2.1, cu masca 255.255.255.0, ar fi scrisă în notaţia CIDR ca 192.0.2.1/24, deoarece primii 24 de biţi din adresa IP indică subreţeaua.
Faptul că în tabela de rutare este precizată şi masca de reţea permite agregarea (unirea) reţelelor vecine, reducând dimensiunea tabelei de rutare. De exemplu, reţelele 192.0.2.0/24 şi 192.0.3.0/24 vor fi reţinute ca 192.0.2.0/23:
IPv6 este un protocol dezvoltat pentru a înlocui IPv4 în Internet. Adresele au o lungime de 128 biţi (16 octeţi), ceea ce este considerat suficient pentru o perioadă îndelungată. Teoretic există 2128, sau aproximativ 3,403 × 1038 adrese unice. Lungimea mare a adresei permite împărţirea în blocuri de dimensiuni mari şi implicit devine posibilă introducerea unor informaţii suplimentare de rutare în adresă.
Windows Vista, Mac OS X, toate distribuţiile moderne de Linux[1], precum şi foarte multe alte sisteme de operare includ suport "nativ" pentru acest protocol. Cu toate acestea, IPv6 nu este încă folosit pe scară largă de către furnizorii de acces şi servicii Internet, numiţi Internet Service Providers sau ISP.
[modifică]Notaţie
Adresele IPv6 sunt scrise de cele mai multe ori sub forma a 8 grupuri de câte 4 cifre hexazecimale, fiecare grup fiind separat de două puncte (. De exemplu, 2001:0db8:85a3:08d3:1319:8a2e:0370:7334 este o adresă IPv6 corectă.
Dacă unul sau mai multe din grupurile de 4 cifre este 0000, zerourile pot fi omise şi înlocuite cu două semne două puncte(:. De exemplu, 2001:0db8:0000:0000:0000:0000:1428:57ab se prescurtează 2001:0db8::1428:57ab. Această prescurtare poate fi făcută o singură dată, altfel ar putea apărea confuzii cu privire la numărul de câmpuri omise. Plecând de la adresa 2001:0000:0000:ffd3:0000:0000:0000:57ab, prescurtarea 2001::ffd3::57ab ar putea să însemne 2001:0000:0000:0000:0000:ffd3:0000:57ab, 2001:0000:ffd3:0000:0000:0000:0000:57ab, sau altă combinaţie similară. Zerourile de la începutul unui grup pot fi de asemenea omise, ca de exemplu în adresa localhost ::1.
Toate adresele de mai jos sunt corecte şi echivalente:
2001:0db8:0000:0000:0000:0000:1428:57ab
2001:0db8:0000:0000:0000::1428:57ab
2001:0db8:0:0:0:0:1428:57ab
2001:0db8:0:0::1428:57ab
2001:0db8::1428:57ab
2001:db8::1428:57ab
Ultimii 4 octeţi ai unei adrese IPv6 pot fi scrişi în zecimal, folosind ca separator un punct. Această notaţie este folosită în adresele IPv6 compatibile IPv4 (vezi mai jos). Forma generală este xxxd.d.d.d unde x reprezintă cifre hexazecimale din primele 6 grupuri, iar d corespunde unei număr zecimal (între 0 şi 255), ca şi în adresele IPv4. De exemplu, ::ffff:12.34.56.78 este aceeaşi adresă cu ::ffff:0c22:384e şi cu 0:0:0:0:0:ffff:0c22:384e. Acest mod de scriere este învechit şi nu este folosit decât de unele aplicaţii.
Mai multe informaţii pot fi găsite în RFC 4291 - IP Version 6 Addressing Architecture.
[modifică]Adrese de reţea
Adresele de reţea IPv6 sunt scrise folosind notaţia CIDR. O reţea (sau subreţea) IPv6 este un grup continuu de adrese IPv6 a cărui mărime trebuie să fie putere a lui 2; primii biţi ai adreselor, identici pentru toate adresele din reţea, formează prefixul reţelei.
O reţea este reprezentată de prima adresă din reţea şi de mărimea prefixului în biţi, separate de "/". De exemplu, 2001:0db8:1234::/48 este reţeaua cu adresele 2001:0db8:1234:0000:0000:0000:0000:0000 până la 2001:0db8:1234:ffff:ffff:ffff:ffff:ffff
Deoarece un calculator poate fi văzut ca o reţea cu prefixul 128, adresele sunt câteodată urmate de /128.
[modifică]Adrese publice
[modifică]Adrese unicast
Adresele unicast IPv6 folosite pentru adresarea pe Internet trebuie să aibă prefixul 2000::/3, adică sunt cuprinse între 2000:: şi 3fff:ffff:ffff:ffff:ffff:ffff:ffff:ffff.
[modifică]Adrese multicast
[modifică]Adrese anycast
[modifică]Adrese private
Asemenea rezervărilor IPv4 pentru adrese private sau reţele interne închise, există şi adrese IPv6 rezervate pentru spaţiul privat de adresare. În IPv6, acestea se numesc Adrese Local Unice (engleză Unique Local Addresses - ULA). RFC 4193 rezervă prefixul fc00::/7 în acest scop, împărţindu-l în 2 spaţii /8 cu politici implicite diferite pentru fiecare spatiu (cfm. IPv6). Adresele includ un număr aleator de 40 de biţi care minimizează riscul unei coliziuni de adrese în cazul conectării a 2 spaţii private sau pachetele sunt rutate greşit.
Proiectele iniţiale (RFC 3513) foloseau alt bloc de adrese în acest scop (fec0:, denumite şi adrese specifice unei locaţii. Din păcate definiţia a ceea ce sunt reprezintă locaţiile (engleză site) a ramas neclară şi politicile de adresare prost definite creau ambiguităţi în algoritmul de rutare. Blocul respectiv de adrese a fost abandonat şi trebuie să nu mai fie utilizat în sistemele noi.
Adresele ce încep cu fe80: - numite adrese link-local - sunt atribuite în zona local link. Adresele sunt generate automat de către nivelul IP al sistemului de operare pentru fiecare interfaţă de reţea. Aceasta asigură conectivitate la reţea automată şi instantanee pentru orice host IPv6 şi semnifică faptul că mai multe host-uri conectate la un hub sau switch comun au o cale de comunicare garantată prin adrese local-link. Această funcţionalitate este utilizată extensiv şi invizibil pentru majoritatea utilizatorilor, în nivelele inferioare ale administrării reţelelor IPv6 (Neighbor Discovery Protocol).
Toate prefixele atribuite adreselor private nu sunt rutate pe Internet.
[modifică]Adrese locale
[modifică]Adrese IPv6 mapate peste IPv4
Pentru a permite trecerea fără probleme de la IPv4 la IPv6, au fost imaginate diferite metode de alocare automată a unor adrese IPv6 plecând de la adrese IPv4:
::ffff:0:0/96 — acest prefix este folosit pentru adrese IPv4 mapate.
2001::/32 — folosit pentru Tunelare Teredo.
2002::/16 — folosit pentru adresare 6to4.
În plus, mai exista şi prefixul ::/96 (adresă cu primii 96 de biţi 0). Adresele din acest spaţiu erau cunoscute iniţial ca "adrese compatibile IPV4" şi aveau ultimii 32 de biţi egali cu adresa IPv4 a gazdei. IETF a declarat aceast bloc de adrese depăşit prin publicarea RFC 4291. Singura utilizare a acestui prefix rămâne reprezentarea unor adrese IPv4 şi Pv6 într-un acelaşi tabel sau bază de date cu coloane de dimensiune fixă.
[modifică]Adrese statice şi dinamice

[modifică]NAT

NAT (engleză network address translation - translatarea adresei de reţea) este un procedeu prin care antetul pachetelor IP este modificat pentru a transforma adresa IP sursă sau destinaţie într-o alta.
În prezent, cea mai frecventă utilizare pentru NAT este maparea mai multor adrese private pe o singură adresă publică. Această utilizare este cunoscută ca PAT (engleză port address translation) sau NAPT (engleză network address port translation).



sursa articolului http://ro.wikipedia.org/wiki/Adres%C4%83_IP